Biografie - Clasa mare autohtonă

Actriță înzestrată cu o sensibilitate interpretativă remarcabilă și cu o frumusețe melancolică și sofisticată, Alida Valli a dat dovadă, timp de peste șaizeci de ani, de un talent și un stil cu adevărat rare, interpretând roluri de mare profunzime care i-au făcut chipul dulce și trist la fel de celebru ca și delicatețea și grația jocului său.

Alida Maria Laura Altenburger, baroană de Marckenstein și Frauenberg, s-a născut la Pula, Istria (astăzi Croația, apoi Italia), la 31 mai 1921. După ce a urmat cursurile Centrului experimental de cinematografie, a debutat în adolescență în filmul "I due sergenti" (1936) de Enrico Guazzoni, sub pseudonimul Alida Valli. Se pare că numele a fost ales consultând la întâmplare cartea de telefon.

Succesul a venit în 1939, cu două comedii de genul "telefon alb", ambele regizate de Max Neufeld, precum "O mie de lire pe lună" și "Absență nejustificată". Celebră mai târziu a fost scena din filmul "Stasera niente di nuovo" (1942) al lui Mario Mattoli, în care a cântat celebra și melancolica melodie "Ma l'amore no", un mare succes al vremii.

Alida Valli și-a reafirmat talentul dramatic inconfundabil cu personajul subjugată Luisa în adaptarea cinematografică a celebrului roman al lui Fogazzaro "Piccolo mondo antico" (1941), de Mario Soldati, apoi a interpretat cu o intensitate emoționantă eroina tragică sovietică în drama în două părți "Noi vivi - Addio, Kira" (1942), de Goffredo Alessandrini,alături de Fosco Giachetti și Rossano Brazzi.

După război, a încercat să devină vedetă internațională, dar fără prea mult succes: în 1947 a fost regizată de Alfred Hitchcock în thrillerul "The Paradine Case", iar în anul următor de Carol Reed în "The Third Man", cu Joseph Cotten și Orson Welles.

În 1954, a fost aclamată pe scară largă datorită interpretării dureroase a contesei Serpieri în "Senso", de Luchino Visconti, o melodramă elegantă și sumbră în costume, care a reprezentat un moment fundamental pentru cariera sa artistică. În acest rol, a avut ocazia de a-și demonstra pe deplin stilul și potențialul dramatic extraordinar.

Începând din 1956, a flancat intensa sa activitate cinematografică, care după câțiva ani a devenit decisiv sporadică, cu o activitate teatrală tot mai frecventă, care i-a oferit posibilitatea de a-și rafina considerabilele calități expresive. Printre cele mai intense interpretări teatrale se numără cele din "La Venexiana" de Anonimul secolului al XVI-lea (1981), "La fiaccola sotto il moggio" de Gabriele D'Annunzio (1983) și"Dintr-o dată vara trecută" de Tennessee Williams (1991).

Ultimele două oportunități cinematografice de nivel înalt i-au fost oferite de Bernardo Bertolucci, cu "La strategia del ragno" (1971) și "Novecento" (1976).

În 1997, a primit un Leu de Aur la Festivalul de Film de la Veneția, o contribuție binemeritată pentru o actriță cu un talent extraordinar și cu o calitate cu adevărat rară la divele domestice, și anume o mare clasă.

A murit la Roma la 22 aprilie 2006.