Biografie - Simfonii romantice

În domeniul muzicii, pianista Clara Schumann este amintită ca fiind una dintre cele mai importante figuri ale epocii romantice. Ea însăși a fost compozitoare, la fel ca celebrul ei soț Robert Schumann.

Clara Josephine Wieck Schumann s-a născut la Leipzig, la 13 septembrie 1819, din familia lui Johann Gottlob Friedrich Wieck și Marianne Tromlitz, ambii legați de lumea pianului. Tatăl ei, după ce a studiat teologia, ca mare iubitor de muzică, a fondat o fabrică de piane, iar profesia mamei sale a fost aceea de cântăreață și pianistă. Vocația Clarei pentru muzică a avut și ea rădăcini înbunicul său, Johann Georg Tromlitz, un compozitor de bună reputație.

Clara este al doilea din cinci copii, dar trebuie amintit că sora ei mai mare, Adelheid, a murit înainte de a se naște: Clara se vede astfel nevoită să joace un rol responsabil în gospodărie, care o va ajuta să-și forjeze o personalitate puternică. Din cauza neînțelegerilor familiale, mama și tatăl ei divorțează în 1825. Marianne se căsătorește cu Adolph Bargiel, un profesor de muzică care era prieten comun al cuplului de ani de zile. Din nouacuplu s-a născut Woldemar, destinat să devină un compozitor de succes.

În schimb, Friedrich Wieck s-a căsătorit în 1828 cu Clementine Fechner, cu 20 de ani mai tânără, din care s-a născut Marie: o nouă pianistă în familie. Între timp, bărbatul nu a putut să nu remarce talentul deosebit al fiicei sale Clara pentru pian: a decis, așadar, să organizeze pentru ea cursuri particulare cu scopul precis de a-i dezvolta darul natural.

Wieck a dezvoltat o metodă pedagogică foarte intensivă cu tânăra Clara încă de la vârsta de cinci ani, metodă care a dus-o pe aceasta să devină o aclamată interpretă de concert (tatăl ei o însoțea întotdeauna în turneele sale), atât de mult încât metoda a fost folosită cu rezultate foarte bune și de Hans von Bülow și Robert Schumann, viitorul soț al Clarei.

Tatăl a gestionat personal activitatea concertistică a fiicei sale, ocupându-se de amenajarea sălilor, a instrumentelor și de gestionarea contractelor. Primul său concert datează din 20 octombrie 1829. Era încă la o vârstă fragedă când a avut ocazia să cânte în fața unor personalități culturale importante precum Niccolò Paganini, Franz Liszt și Goethe. După primii ani caracterizați destudiu al compozitorilor impus de figura intransigentă a tatălui său, Clara a inclus în programele sale pagini de Ludwig van Beethoven și Johann Sebastian Bach. După ce a susținut numeroase concerte în numeroase orașe, la vârsta de 18 ani a fost numită virtuoză de cameră a împăratului la Viena.

Clara Schumann este însă amintită și pentru activitatea sa importantă de compozitoare: "Quatre Polonaises op. 1" a fost publicată la vârsta de numai zece ani, urmată de "Caprices en forme de Valse", "Valses romantiques", "Quatre pièces caractéristiques", "Soirées musicales", un concert pentru pian, precum și alte câteva compoziții.

Îndrăgostită de mult timp de Robert Schumann, cunoscut ca elev al tatălui său, a reușit să se căsătorească cu acesta la 13 septembrie 1840, chiar în ziua în care Clara împlinea 21 de ani. Tatăl Clarei s-a opus uniunii cuplului, se pare că și din invidie pentru talentul creativ al lui Robert.

Primii ani de căsnicie au trecut liniștiți: Robert Schumann a predat la Conservatorul din Leipzig în 1843, invitat de fondatorul acestuia, Felix Mendelssohn, dar mai târziu a decis să se dedice soției sale, care a cântat în mai multe turnee în Rusia. Cuplul s-a stabilit apoi la Dresda: aici Robert s-a dedicat în întregime compoziției. Mutările pe măsură ce anii treceauAnii au trecut, iar Clara s-a văzut nevoită să aibă tot mai mult grijă de soțul ei, care prezenta simptome de instabilitate mintală severă. Robert suferă de amnezie; uneori rămâne absorbit ore în șir. Din cauza stării sale, este concediat continuu; cu o ocazie, în 1854, este salvat de niște barcagii care îi opresc o tentativă de sinucidere. Robert sfârșește prin a fi internat la azilul din Endenich, înBonn.

Clara nu-și va mai revedea soțul în următorii doi ani. Johannes Brahms, pe care Robert îl considera muzicianul viitorului și care, la rândul său, îl considera pe Schumann singurul și adevăratul său profesor, a rămas aproape de Schumann cu mare devotament până la moartea acestuia, la 29 iulie 1856. Clara a avut o prietenie la fel de profundă cu Brahms, a cărei legătură va dura până la moartea ei. Clara Schumanna murit la Frankfurt am Main la 20 mai 1896, la vârsta de 76 de ani. Până atunci nu încetase să compună și să cânte muzică.

Viața și povestea Clarei au fost rememorate în cinematografie în mai multe rânduri prin filmele "Träumerei" (1944), "Cântec de dragoste" (1947, cu Katharine Hepburn), "Frühlingssinfonie" (1983, cu Nastassja Kinski). Figura ei a fost evocată pe bancnota de 100 de mărci germane (în vigoare înainte de apariția monedei euro); la 13 septembrie 2012 Google a celebrat-o pe Clara Schumann cuun mâzgălit.