Biografie - Ciociaro al Italiei

Peste o sută de filme pentru cinema, vreo patruzeci de apariții la televiziune, trei apariții în regie, douăsprezece scenarii și mult teatru. A fost Geppetto, hoț, barman din Ceccano, emigrant, comisar, subaltern zgârcit, fals parașutist, inocentul Girolimoni persecutat, familist, până când a devenit Federico Garcia Lorca în "La fine di un mistero", film premiat la Festivalul de Film de la Moscova șirepropus de Veneția ca un omagiu adus actorului distins cu prestigiosul Premiu Bianchi.

Cariera artistică a lui Saturnino Manfredi a marcat un întreg sezon al cinematografiei italiene alături de Vittorio Gassman, Ugo Tognazzi și Alberto Sordi.

Născut la 22 martie 1921 la Castro dei Volsci (Frosinone), marele actor din Ciociaria a absolvit Dreptul pentru a-și mulțumi părinții, dar imediat după aceea a urmat cursurile Academiei de Artă Dramatică "Silvio D'Amico" din Roma.

A debutat în teatru la Piccolo din Roma, unde a jucat cu cel pe care îl va considera mereu maestrul său: Orazio Costa. La Piccolo din Milano a făcut primii pași între Shakespeare și Pirandello, iar mai târziu a colaborat cu marele Eduardo De Filippo.

În 1956, a apărut la televizor în scenariul lui Anton Giulio Majano "L'alfiere", iar în 1958 s-a numărat, alături de Delia Scala, printre interpreții din "Un trapezio per Lisistrata". În anul următor, a avut un succes răsunător în "Canzonissima" (în coproducție cu Delia Scala și Paolo Panelli), cu celebra macchietta a barmanului din Ceccano.

În cinematografie, nu s-a făcut imediat remarcat. După un început destul de puțin inspirat, a obținut un succes discret cu "L'impiegato" (1959); teatrul a fost cel care i-a oferit cele mai mari satisfacții. În 1963, a jucat într-o ediție extraordinară a lui "Rugantino", care a fost urmată în cele din urmă de numeroase succese pe celuloid, propulsate probabil de comedia teatrală: de lade la capodopera "L'audace colpo dei soliti ignoti" (de Nanny Loy, cu Vittorio Gassman și Claudia Cardinale), la "La ballata del boia" și "Questa volta parliamo di uomini" (prestația sa acrobatică din acest film de Lina Wertmuller i-a adus un Panglicar de Argint pentru cel mai bun actor), de la "Made in Italy" la "Operazione San Gennaro", de la "Il padre di famiglia" la "Straziami ma di baci saziami", până la"I See Naked" și "In the Year of the Lord": toate aceste titluri îl văd pe artist în vârful de lance al jocului său.

Între timp, a debutat și în spatele camerei de filmat cu "L'avventura di un soldato" (1962), un episod din "L'amore difficile" (1962), bazat pe romanul omonim al lui Italo Calvino, care a fost urmat de "Per grazia ricevuta" (1971) și "Nudo di donna" (1981): ca actor, se va remarca din nou în "Girolimoni" (1972) de Damiano Damiani, și în extraordinara producție de televiziune "Le avventure di Pinocchio" (1972).de Luigi Comencini, după celebrul roman de Carlo Collodi. Aici, în rolul lui Geppetto, oferă o interpretare cu adevărat superlativă, de neuitat, impregnată de o lumină tristă și emoționantă care o face extrem de dramatică.

În anii care au urmat, cinematograful avea să apeleze din nou la el, în căutarea acelei măști eclectice atât de rare în panorama noastră artistică. Îl vedem atunci în "Brutti, sporchi e cattivi" (1976) de Ettore Scola, în "La mazzetta" (1978) de Sergio Corbucci, în "Il giocattolo" (1979) de Giuliano Montaldo sau în "Spaghetti house" (1982) de Giulio Paradisi. Diferite roluri care îi pun în valoaregama expresivă.

În anii 1980, înainte de boala care pare să-i fi curmat definitiv cariera, a revenit la teatru ca autor-regizor și interpret: "Viva gli sposi!" (1984) și "Gente di facili costumi" (1988).

Pe micul ecran a jucat în serialele TV "Un commissario a Roma" și în serialul de succes "Linda e il brigadiere".

După o boală îndelungată, Nino Manfredi a murit la Roma, la vârsta de 83 de ani, la 4 iunie 2004.