Biografie - Experiențe profunde

Salvatrice Elena Greco , în artă Sandra Milo Născută la Tunis, la 11 martie 1933, la vârsta de 22 de ani, a debutat în cinematografie în filmul "Lo scapolo" (1955), alături de Alberto Sordi. Recunoscută pentru figura sa exuberantă și ostentativă și pentru vocea sa naivă de copil, a devenit una dintre majoritățile marelui ecran și a participat la numeroase filme ale perioadei.

În urma unei ședințe foto pentru "Le Ore" - un ziar de elită al vremii - care avea ca decor orașul Tivoli, a apărut titlul "Milo din Tivoli". De la acest episod și hotărând să adopte un nume care să sune dulce, a ales numele de scenă Sandra Milo .

Primul rol important al Sandrei Milo a venit în 1959, datorită producătorului Moris Ergas, care avea să i se alăture mai târziu în căsătorie: filmul a fost "Il generale Della Rovere", de Roberto Rossellini, în care Sandra a jucat rolul unei prostituate. Un rol similar a fost jucat în "Adua e le compagne" (1960), de Antonio Pietrangeli, un alt film de artă.

Cariera actriței s-a oprit brusc după ce "Vanina Vanini" (1961), un film bazat pe o povestire de Stendhal și regizat din nou de Roberto Rossellini, a fost criticat la Festivalul de Film de la Veneția. Filmul, și mai ales interpretarea Sandrei Milo, a fost întâmpinat cu critici dure, atât de mult încât actrița a fost supranumită cu porecla depreciativă "Canina Canini".

Fundamentală pentru continuarea carierei sale este întâlnirea cu regizorul Federico Fellini: cu el filmează "8 e mezzo" (1963) și "Giulietta degli spiriti" (1965). Sandrocchia - așa cum o poreclise cu afecțiune Fellini - dobândește imaginea unei femme fatale ironică și lipsită de inhibiții. De fapt, ea întruchipează imaginația erotică a regizorului și este adesea pusă în contrast cu figura soției italiene, stereotipată ca femeie cu aspect resemnat și mentalitate burgheză. Pentru ambele filme Sandra Milo câștigă Panglica de Argint pentru cea mai bună actriță în rol secundar.

Printre alte lucrări importante se numără "Frenesia dell'estate" (1963, de Luigi Zampa), "L'ombrellone" (1968, de Dino Risi), "La visita" (1963, de Antonio Pietrangeli).

Din căsătoria cu Moris Ergas s-a născut Deborah, o viitoare jurnalistă de televiziune. Viața amoroasă a Sandrei Milo poate fi însă descrisă ca fiind furtunoasă: după Ergas, s-a căsătorit cu Ottavio De Lollis în 1969 (și până în 1986): cuplul le-a dat naștere copiilor Ciro și Azzurra. Relația i-a umbrit cariera de actriță, pe care a decis să o abandoneze definitiv pentru a se dedica familiei.

Când Azzurra s-a născut, fetița părea să fi murit la naștere, dar a revenit la viață în mod inexplicabil datorită intervenției surorii Maria Pia Mastena. Evenimentul miraculos avea să fie recunoscut ulterior de Biserica Catolică în favoarea procesului de canonizare a călugăriței.

A revenit pe marele ecran abia în 1982, pentru câteva apariții ("Grog" și "Cenușăreasa '80"). Ulterior, s-a dedicat televiziunii. Poate ca urmare a prieteniei sale cu Bettino Craxi, în 1985 a prezentat "Piccoli fans", o emisiune de după-amiază pentru copii, la Rai Due.

Există un episod care a intrat de fapt în istoria televiziunii italiene și în care Sandra Milo este protagonista: actrița este victima unei glume celebre, de foarte prost gust, care i-a fost făcută la începutul anului 1990, când, în timpul emisiunii "Dragostea este un lucru minunat", un telefon anonim în direct o informează pe Sandra că fiul ei Ciro este internat în stare gravă într-un spital din spital.În urma unui accident. Milo nu-și stăpânește nici lacrimile și nici reacția bruscă previzibilă. Vestea accidentului este falsă, dar țipetele mamei sale înnebunite sunt înregistrate și vor fi refolosite în bătaie de joc. Evenimentul devine atât de popular încât inspiră chiar titlul unei emisiuni de comedie de pe Italia 1, "Ciro, il figlio di Target".

Plecând de la RAI în 1991, Sandra Milo a ajuns la rețelele Fininvest (mai târziu Mediaset) pentru a moșteni de la Enrica Bonaccorti conducerea emisiunii matinale "Cari genitori" (Dragi părinți) de pe Rete 4. Mai târziu, va fi protagonista, pe aceeași rețea, a unei parodii muzicale a telenovelei "La Donna del Mistero", alături, printre alții, de Patrizia Rossetti și de Ricchi e Poveri.

În timpul Festivalului de la Sanremo din 2001 a fost invitată la emisiunea "La vita in diretta", iar în 2002 a jucat alături de Giampiero Ingrassia și Cristina Moglia în drama de pe Canale 5 "Ma il portiere non c'è mai?" În anul următor a revenit în cinematografie cu filmul "Il cuore altrove" de Pupi Avati, iar în 2005 a participat la reality show-ul "Ritorno al presente", terminând pe locul al doilea.

Din 2006, a făcut un turneu în teatrele italiene cu comedia "8 donne e un mistero" (8 femei și un mister), bazată pe filmul francez cu același nume. În 2007, a fost unul dintre protagoniștii, alături de Barbara D'Urso și Maurizio Micheli, în comedia teatrală "Il Letto ovale" (Patul oval), în regia lui Gino Landi.

În 2008, a jucat în filmul "Chi nasce tondo..." de Alessandro Valori, alături de Valerio Mastandrea.

În stagiunea teatrală 2008/2009, a urcat pe scenă cu "Fiori d'acciaio" (după filmul omonim al lui Herbert Ross), în regia lui Claudio Insegno, cu Caterina Costantini, Eva Robin's și Rossana Casale.

În 2009, a jucat într-unul dintre cele cinci episoade ale filmului "Impotenti esistenziali", de Giuseppe Cirillo.

La sfârșitul emisiunii "Porta a Porta" a lui Bruno Vespa, din 29 octombrie 2009, a declarat că a fost amanta lui Federico Fellini timp de 17 ani.

În 2009/2010, Sandra Milo se află în turneu cu Caterina Costantini cu piesa "American Gigolo", în timp ce în februarie 2010 a participat la reality show-ul "L'isola dei famosi".

În 2021 joacă în filmul ' Materialul emoțional "de Sergio Castellitto .