Biografie - Comuniștii au mâncat copii?

Fotografiile cunoscute ale acestuia nu sunt deloc liniștitoare. Evident, așa a vrut să apară în fața bietelor sale victime, ademenite în cele mai afabile și blânde moduri. Nu în ultimul rând, pentru că mulți dintre ei nu erau decât niște bieți copii lipsiți de apărare. Din nefericire pentru ei, nu-și puteau imagina că "bunul" domn din fața lor avea să rămână în istorie ca unul dintre cei mai mulțimonstruoși ucigași în serie cunoscuți.

Născut în Ucraina, la 16 octombrie 1936, fiu de țărani, Andrei Chikatilo a crescut într-un sat mic. Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl său a fost capturat de germani: se va întoarce acasă abia mulți ani mai târziu. Despre copilăria sa se știu însă foarte puține lucruri, iar întrebările pe care medicina și le pune despre el se învârt ca un record de nebunie în căutarea modului în care o personalitateatât de deranjat ar fi putut proveni.

Singurul punct de sprijin este zvonul potrivit căruia Chikatilo ar fi fost excesiv de tulburat de relatarea morții fratelui său Stepan, care a fost mai întâi ucis și apoi mâncat de mulțimile înfometate în timpul unui episod de foamete majoră din Ucraina, în 1930. Cu toate acestea, niciun document nu a putut dovedi existența presupusului frate. Această presupusă tragedie, pentru elreală, l-a marcat profund și, probabil, l-a făcut să creadă că trebuie să ispășească o anumită vină. Pe lângă acest coșmar familial, Andrei a suferit o disfuncție sexuală care l-a făcut impotent.

Alții, însă, interpretează povestea lui ca fiind produsul bolnav al glasnost Uniunea Sovietică și disoluția consecventă a idealurilor în care a crezut o viață întreagă (Chikatilo nu a disprețuit angajamentul politic, fiind un membru activ al Partidului Comunist), așa cum se arată, de exemplu, în filmul recent bazat pe el, terifiantul "Evilenko".

Privind retrospectiv la etapele vieții sale, găsim cu siguranță o serie de eșecuri care i-au subminat fragilul echilibru psihic, dar care, în lumina raționalității, nu par atât de grave.

În 1954, Andrei Chikatilo a depus cerere de înscriere la Facultatea de Drept a Universității din Moscova, dar nu a fost admis. Apoi, după ce s-a mutat într-un orășel la nord de Rostov, și-a găsit de lucru ca operator de telefonie, dar integrarea sa în rândul localnicilor a fost dificilă și nesigură. Cu toate acestea, imaginea sa era ireproșabilă, la fel ca și aderența sa la practicile de partid.

În 1963, s-a căsătorit cu Fayina, o prietenă a surorii sale Tatiana, cu care a avut doi copii (în 1965 Lyudmilla și în 1969 Yuri). În 1971, după multe sacrificii, Chikatilo a obținut în sfârșit o diplomă în literatură rusă la Universitatea Liberă de Artă din Rostov și a putut astfel începe o carieră didactică mai împlinită.

Din nefericire, relațiile sale cu elevii se dovedesc în curând critice: este ironizat de propriii săi elevi, antipatizat, așa cum se întâmplă cu mulți profesori, dar nimic nu sugerează că în spatele acestei persoane mult prea integrate se află un criminal.

Totuși, acest burghez anonim și insignifiant, ascuns în faldurile gri ale societății în care trăia, era un maniac care a ucis peste cincizeci și doi de oameni, majoritatea copii, după ce i-a torturat și mutilat. În unele cazuri, și-a infestat victimele chiar și după moarte, cu episoade de canibalism.

A fost condamnat la moarte și executat la Moscova la 16 februarie 1994.

Două instituții de boli mintale i-au cerut cadavrul pentru studiu, oferind sume mari de bani. Zvonuri neconfirmate spun că rămășițele sale se odihnesc acum într-un institut pentru a fi evaluate de știință.