Biografie - Ultimul dintre manzonieni

Poet al fraternității și al bunătății, Edmondo De Amicis s-a născut la 21 octombrie 1846 la Oneglia (Imperia), orașul unui alt important patriot și cărturar iluminist, Giovan Pietro Vieusseux (1779 - 1863).

Și-a făcut primele studii în Piemont, mai întâi la Cuneo și apoi la Torino. A intrat la Academia Militară din Modena și a ieșit sublocotenent, în 1865. În anul următor a luptat la Custoza. În paralel cu cariera militară, a încercat să-și satisfacă vocația de scriitor: la Florența a condus ziarul "L'Italia Militare" și a publicat, între timp, "La vita militare" (1868), al cărui succes i-a permisabandonând-o - pe care, de altfel, o iubește - pentru a se dedica exclusiv pasiunii de a scrie.

În 1870, în calitate de corespondent pentru "La Nazione", a participat la expediția de la Roma, intrând prin Porta Pia. Eliberat de angajamentele militare, a început o serie de călătorii - tot în numele "La Nazione" - despre care a lăsat mărturie prin publicarea unor reportaje pline de viață.

Așa s-au născut "Spania", în 1873; "Olanda" și "Amintiri din Londra", în 1874; "Maroc", în 1876; "Constantinopol", în 1878; "La porțile Italiei", în 1884, dedicat orașului Pinerolo și împrejurimilor sale, până la călătoria în America, al cărei jurnal, intitulat "Pe ocean", este dedicat emigranților italieni.

Sezonul de călătorie s-a încheiat, Edmondo De Amicis S-a întors în Italia și a început să se dedice literaturii educaționale, ceea ce a făcut din el nu numai un scriitor talentat, ci și un pedagog: în acest domeniu a realizat capodopera sa în 1886, "Inimă care, în ciuda faptului că a fost ostracizat de catolici din cauza lipsei de conținut religios, a avut un succes răsunător și a fost tradus în multe limbi.

Edmondo De Amicis

A mai publicat, printre altele, "Il romanzo d'un maestro", în 1890; "Fra scuola e casa", în 1892; "La maestrina degli operai", în 1895; "La carrozza di tutti", în 1899; "Nel regno del Cervino", în 1904; "L'idioma gentile", în 1905. A colaborat cu diverse ziare de inspirație socialistă.

Ultimul deceniu al vieții sale este marcat de moartea mamei sale, de eșecul căsătoriei cu Teresa Boassi și de sinuciderea fiului său Furio, legată tocmai de condițiile de viață imposibile create în familie de certurile furibunde și continue ale părinților săi.

Edmondo De Amicis a murit la Bordighera (Imperia) la 11 martie 1908, la vârsta de 62 de ani.

De Amicis infuzează în operele sale pedagogice toată rigoarea morală pe care o trage din educația sa militară, precum și din calitatea sa de patriot fervent și de militant iluminist, dar rămâne un autor puternic legat de epoca sa: cartea "Cuore", care a reprezentat un reper educațional fundamental la începutul secolului al XX-lea, a fost ulterior foarte criticată și declasată tocmai din cauzaAcest lucru este și în detrimentul profunzimii sale literare, care merită să fie ștearsă de praf și reevaluată împreună cu întreaga operă a lui De Amicis.

Cu "L'idioma gentile", el se conturează ca ultimul susținător al tezelor lui Alessandro Manzoni care pledau pentru o limbă italiană modernă, eficientă, epurată de clasicism și retorică.

Celelalte opere ale lui Edmondo De Amicis: "Schițe de viață militară" (1868); "Novelle" (1872); "Amintiri din 1870-71" (1872); "Amintiri din Paris" (1879); "Cei doi prieteni" (1883); "Dragoste și gimnastică" (1892); "Chestiunea socială" (1894); "Cele trei capitale: Torino-Florența-Roma" (1898); "Tentația bicicletei" (1906); "Cinema cerebral" (1907); "Compania" (1907); "Amintiri dintr-o călătorie înSicilia" (1908); "Noi portrete literare și artistice" (1908).