Biografie

Rita Pavone s-a născut la 23 august 1945 la Torino: a debutat la Teatrul Alfieri din Torino în 1959, în cadrul unui spectacol pentru copii numit "Telefoniade", organizat de Stipe, compania de telefonie din acea vreme. Pentru prima dată în fața publicului, a interpretat "Swanee" de Al Jolson și "Arrivederci Roma" de Renato Rascel. În decursul anilorUlterior, ea a urcat pe scenă în diverse localuri din oraș, precum "Principe", "Hollywood Dance", "La Perla", "La Serenella" și "Apollo Danze", fiind supranumită "Paul Anka în fuste", deoarece repertoriul ei se baza în principal pe piesele artistului canadian.

În 1962, a participat la prima ediție a "Festival degli sconosciuti" de la Ariccia, un eveniment patronat de cântărețul Teddy Reno: acesta a devenit rapid Pygmalionul Ritei, dar și partenerul ei (s-au căsătorit șase ani mai târziu, pe fondul unor controverse, din cauza diferenței de vârstă dintre cei doi și a faptului că bărbatul era deja tatăl unui copil și căsătorit civil). Rita a câștigat festivalulDe la debutul său național la faima națională a fost un pas foarte scurt: datorită unor hituri precum "Sul cucuzzolo", "La partita di pallone" (ambele scrise de Edoardo Vianello), "Come te non c'è nessuno", "Alla mia età", "Il ballo del mattone", "Cuore" (versiunea italiană a hitului "Heart") și "Il ballo del mattone" (versiunea italiană a hitului "Cuore").American), "It's not easy being 18", "What do I care about the world" și "Give me a hammer", un cover al piesei "If I had a hammer".

În 1964, Pavone a fost chemat să joace în "Il giornalino di Gian Burrasca", o dramă de televiziune regizată de Lina Wertmuller și bazată pe celebrul roman de Vamba, pusă pe muzică de Nino Rota. Piesa tematică a acestui produs este "Viva la pappa col pomodoro", un cântec menit să treacă granițele naționale în limbile engleză ("The man who makes the music"), germană ("Ich frage mainen papa") șiA fost menționată chiar și în eseul lui Umberto Eco "Apocaliptic și integrat", iar în 1965 a câștigat premiul "Cantagiro" cu melodia "Lui", urmată de hituri celebre precum "Solo tu", "Qui ritornerà", "Fortissimo", "Questo nostro amore", "Gira gira gira", "La zanzara" și "Stasera con te", tema emisiunii TV "Stasera Rita", realizată de Antonello Falqui; în 1966, a înregistrat'Il geghegè', tema melodiei din 'Studio Uno'.

În anul următor, Rita a câștigat din nou premiul "Cantagiro" cu melodia scrisă de Lina Wertmuller și Luis Enriquez Bacalov, "Questo nostro amore", coloana sonoră a filmului "Non stuzzicate la Zanzara"; de asemenea, a participat la filmele "La Feldmarescialla" și "Little Rita nel West", alături de Terence Hill. Popularitatea ei din acea perioadă a depășit granițele naționale: a fost invitată de cinci oriîn cadrul emisiunii "Ed Sullivan Show" de pe CBS din SUA și s-a aflat pe scenă alături de artiști precum Ella Fitzgerald, Duke Ellington, Marianne Faithfull, The Beach Boys, The Supremes, The Animals și chiar Orson Welles.

Printre datele de neuitat se numără 20 martie 1965, când Rita a susținut un concert la Carnegie Hall din New York. Cu Rca Victor Americana a lansat trei discuri, care au fost distribuite în întreaga lume: "The International teen-age sensation", "Small wonder" și "Remember me". Dar succesul cântăreței piemonteze a ajuns și în Franța, datorită "Coeur" și "Clementine Cherie", celeÎn țările transalpine, însă, cea mai mare satisfacție a venit cu "Bonjour la France", scrisă de Claudio Baglioni, care s-a vândut în peste 650.000 de exemplare. În timp ce în Germania, discurile sale de 45 de rotații apar adesea în topurile celor mai bine vândute ("Wenn Ich ein Junge War" a vândut, singur, peste jumătate de milion de exemplare), iar "Arrivederci Hans" a ajuns chiar în fruntea topuluipe primul loc, Argentina, Japonia, Spania, Brazilia și Marea Britanie sunt alte țări în care mitul Ritei Pavone s-a impus: în țara Albionului, mai ales datorită piesei "You Only You", care i-a deschis și ușa unor emisiuni TV în care a apărut alături de Cilla Black și Tom Jones, BBC-ul dedicându-i chiar o emisiune specială intitulată "Personal Signs: Freckles".

Căsătoria cu Teddy Reno, în 1968, pare însă să aibă un efect mai degrabă destabilizator asupra carierei lui Peacock: dintr-o adolescentă veselă, dar liniștitoare, ea devine o tânără care se unește în căsătorie cu un bărbat mai în vârstă decât ea și deja căsătorit. Datorită interesului presei tabloide, care relatează evenimentele din jurul despărțirii părinților ei, seCaracterul Ritei intră sub semnul întrebării. După ce părăsește RCA, cântăreața merge la Ricordi, cu care înregistrează cântece pentru copii care trec neobservate. În 1969, ajunge la Festivalul de la Sanremo, dar melodia ei, "Zucchero", nu trece de locul 13. Devenită mamă a primului ei fiu, Alessandro, Rita este imitată de Sandra Mondaini pe "Canzonissima", în timp ce soțului ei nu-i placeimitația din "Doppia coppia" de Alighiero Noschese. Tot din acest motiv, aparițiile sale la televizor au devenit mai puține.

Renașterea a venit în anii '70, cu melodiile "Finally libera" (un cover după "Free again" a Barbrei Streisand) și cu "Ciao Rita", o emisiune specială pentru micul ecran în care artista a cântat, prezentat, imitat și dansat. A participat, cu "La suggestione" (scrisă de Baglioni), la "Canzonissima", și a revenit la Sanremo în 1972 cu "Amici mai". A doua jumătate a deceniului a adus succese precum "E zitto zitto" și"My name is Potato", tema muzicală a emisiunii lui Carlo Dapporto "Rita ed io". Mult mai nefericită a fost participarea la "Che combinazione", emisiune difuzată pe al doilea canal în prime time, din cauza chimiei slabe cu celălalt prezentator, Gianni Cavina: emisiunea a obținut totuși o medie de douăsprezece milioane de telespectatori și a avut ca temă muzicală "Mettiti con me" și "Prendimi", create dePeacock însăși.

În anii '80, cântăreața a insistat asupra rolului său de cantautoare cu "Rita e l'Anonima Ragazzi" și "Dimensione donna", în timp ce piesa sa "Finito" a devenit tema melodiei "Sassaricando", o telenovelă difuzată în Brazilia la Tv Globo. 1989 a fost anul lansării albumului "Gemma e le altre", ultimul său disc cu piese inedite. De atunci, Rita s-a bucurat de o binemeritată odihnă, alternând cu numeroase apariții teatrale:A jucat rolul Mariei în "A douăsprezecea noapte" de William Shakespeare, alături de Renzo Montagnani și Franco Branciaroli în 1995, și Gelsomina în "The Road", alături de Fabio Testi în 1999.

În 2000 și 2001, a fost gazda emisiunii "I ragazzi irresistibili" de pe Canale 5, o emisiune muzicală de varietăți cu Maurizio Vandelli, Little Tony și Adriano Pappalardo, în cadrul căreia a avut ocazia să cânte în duet cu Josè Feliciano și Bruno Lauzi, printre alții.În 2006, a oficializat decizia de a se retrage în viața privată în "L'anno che verrà", concertând pentru ultima oară în public, și a candidat pentru Circumscripția Străinătate (deoarece locuiește în Elveția, țară a cărei cetățenie o deține și el) la alegerile pentru Senat pe lista lui Mirko Tremaglia "Per l'Italia nel mondo".

A revenit pe 6 octombrie 2010, în concert cu Renato Zero, la Roma, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la nașterea cantautorului roman, cântând, printre altele, "Fortissimo", "Mi vendo" și "Come te non c'è nessuno". În 2011, a primit premiul "Capri Legend Award 2011", în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului Internațional de Film Capri - Hollywood.

El revine să cânte pe scena Ariston la Festivalul de la Sanremo 2020, după 48 de ani de absență: piesa se numește "Niente (Resilienza 74)".