Biografia - Un ghid greșit

Benito Mussolini s-a născut la 29 iulie 1883 în Dovia di Predappio, în provincia Forlì, din Rosa Maltoni, învățătoare de școală primară, și Alessandro Mussolini, fierar. A studiat mai întâi la internatul salesian din Faenza (1892-'93), apoi la internatul Carducci din Forlimpopoli, unde a obținut și diploma de învățător de școală primară.

Stimulat de tatăl său, un exponent socialist fățiș și violent anticlerical, și-a început cariera politică înscriindu-se în Partidul Socialist Italian (PSI). La scurt timp, a dat peste o adevărată aventură. Pentru a scăpa de serviciul militar, a fugit în Elveția, unde a cunoscut exponenți revoluționari importanți, fiind fascinat de ideile luiÎntors în Italia în 1904, după ce a fost expulzat din cantoane pentru repetate și exagerate activisme antimilitariste și anticlericale, a scăpat de pedeapsa renunțării la serviciul militar datorită unei erori birocratice, iar apoi și-a făcut serviciul militar în regimentul de bersaglieri staționat la Verona. Pentru o scurtă perioadă de timp și-a găsit timp și pentru a preda la Tolmezzoși Oneglia (1908), unde, printre altele, a colaborat activ la revista socialistă "La lima", după care s-a întors la Dovia.

Cu toate acestea, activitatea politică a continuat fără încetare. Printre altele, a fost închis timp de douăsprezece zile pentru că a susținut o grevă a muncitorilor. A ocupat apoi funcția de secretar al Camerei Muncii din Trento (1909) și a condus un alt cotidian: "L'avventura del lavoratore". În scurt timp a intrat în conflict cu cercurile moderate și catolice și, după șase luni de activitate propagandistică frenetică, a fostexpulzat din ziar, pe fondul protestelor vibrante ale socialiștilor din Trentino, stârnind un vast ecou în toată stânga italiană. Se întoarce la Forlì, unde se unește, fără legături civile sau religioase, cu Rachele Guidi, fiica noii tovarășe a tatălui său. Împreună au avut cinci copii: Edda în 1910, Vittorio în 1925, Bruno în 1918, Romano în 1927 și Anna Maria în 1929. În 1915 avea să sea fost celebrată căsătoria civilă, iar în 1925 cea religioasă.

În același timp, conducerea socialistă din Forlì i-a oferit redacția săptămânalului "Lotta di classe" (Lupta de clasă) și l-a numit secretar al acestuia. La sfârșitul congresului socialist din Milano din octombrie 1910, dominat în continuare de reformiști, Mussolini s-a gândit să zdruncine minoritatea maximalistă, chiar cu riscul de a scinda partidul, determinând federația socialistă din Forlì să părăsească PSI,dar nimeni altcineva nu l-a urmat în această inițiativă. Când a izbucnit războiul din Libia, Mussolini a apărut ca omul cel mai potrivit pentru a întruchipa idealul partidului și reînnoirea politică. Protagonist la congresul de la Reggio Emilia și preluând la sfârșitul anului 1912 conducerea cotidianului "Avanti!", el a devenit principalul catalizator al nemulțumirilor societății italiene, îndoit decrize economice și ideale.

Izbucnirea Primului Război Mondial l-a găsit pe Mussolini pe aceeași linie ca și partidul, și anume neutralitatea. În câteva luni, însă, viitorul Duce era convins că opoziția față de război va sfârși prin a antrena PSI într-un rol steril și marginal, în timp ce, în opinia sa, ar fi fost oportun să profite de ocazie pentru a readuce masele pe caleaDe aceea, a demisionat din funcția de redactor al cotidianului socialist la 20 octombrie 1914, la doar două zile după publicarea unuia dintre articolele sale care semnala schimbarea programului.

După ce a plecat de la Avanti! a decis să-și fondeze propriul ziar. La începutul lunii noiembrie a fondat, așadar, "Il Popolo d'Italia", o foaie ultranaționalistă, care se poziționa radical de partea Antantei pe poziții intervenționiste. Poporul, judecând după explozia răsunătoare a vânzărilor, a fost de acord cu el.

Ca urmare a acestor luări de poziție, a fost și exclus din partid (24-25 noiembrie 1914) și rechemat în armată (august 1915). După ce a fost grav rănit în timpul unui exercițiu, a reușit să revină la conducerea ziarului său, din coloanele căruia a rupt ultimele legături cu vechea matrice socialistă, preconizând implementarea unei societăți productivist-capitalistecapabil să satisfacă nevoile economice ale tuturor claselor.

Mussolini știa cum să preia nevoile neexprimate care șerpuiau în societatea italiană și a făcut o primă încercare prin înființarea "Fasci di Combattimento" la Milano, la 23 martie 1919, cu un discurs al lui Mussolini în Piazza San Sepolcro, bazat pe un amestec de idei radicale de stânga și naționalism înflăcărat. Inițiativa nu a avut prea mult succes la prima vedere.Cu toate acestea, pe măsură ce situația din Italia se deteriorează, iar fascismul este caracterizat ca o forță organizată antisindicală și antisocialistă, Mussolini obține tot mai mult sprijin și opinii favorabile din partea sectoarelor agrar și industrial și a clasei de mijloc. "Marșul asupra Romei" (28 octombrie 1922) îi deschide lui Mussolini ușa pentru a forma noul guvern, înființând un cabinet format dinlargă coaliție care a dat speranțe multora pentru apariția mult așteptatei "normalizări". Puterea s-a consolidat și mai mult odată cu victoria în alegerile din 1924. Ulterior, Mussolini a traversat o perioadă de mari dificultăți din cauza asasinării deputatului socialist Giacomo Matteotti (10 iunie 1924), primul mare asasinat fascist (deși istoricii contemporani nuduc direct la voința lui Mussolini).

Reacția adversarului nu a întârziat să apară. La sfârșitul anului 1925 a fost ținta a numeroase atacuri din partea socialiștilor (primul a fost al lui Tito Zaniboni), masonilor, anarhiștilor și altora (chiar și a unei irlandeze singuratice). Cert este că, în ciuda instaurării unui regim clar dictatorial, Mussolini a reușit să păstreze și, uneori, să sporeascăpopularitatea sa prin exploatarea abilă a unor inițiative generic populiste, cum ar fi rezolvarea problemei de lungă durată a așa-numitei "Chestiuni romane", obținând prin Pactele de la Lateran (11 februarie 1929, semnate în numele Vaticanului de cardinalul Pietro Gasparri, secretar de stat) concilierea între statul italian și Biserică.

O propagandă neîncetată a început astfel să exalte calitățile dictatorului, prezentat din când în când ca un "geniu" sau ca "duce suprem", într-o exaltare a personalității tipică regimurilor totalitare.

Odată cu trecerea timpului, însă, Istoria va da dramatic dreptate Realității. Evenimentele arată un lider incapabil de decizii ferme, de o strategie pe termen lung care să nu fie legată de evenimente contingente. În politica externă, cu scopul de a reînnoi și fortifica prestigiul națiunii, într-un amestec neobișnuit de realism imperialist prudent și romantism literar, el deține undesfășurat pentru o lungă perioadă de timp incert și neregulat.

După ocuparea Corfu de către trupele italiene în 1923 și luarea de poziție decisivă împotriva anexării Austriei de către Germania nazistă, Mussolini a pornit la cucerirea Etiopiei: la 3 octombrie 1935, trupele italiene au trecut granița în Abisinia, iar la 9 mai 1936 Ducele a anunțat sfârșitul războiului și nașterea Imperiului Italian din Etiopia. Cucerirea l-a făcut, pe de o parte, să seatinge punctul culminant al faimei sale în țara sa natală, dar, pe de altă parte, l-a făcut să fie antipatizat de Marea Britanie, Franța și Liga Națiunilor, forțându-l să se apropie treptat, dar fatal, de Germania lui Hitler, cu care a semnat, în 1939, așa-numitul "Pact de oțel", un acord care îl lega oficial de acest regim infam.

La 10 iunie 1940, deși nepregătit din punct de vedere militar, a decis să intre în război prin preluarea comenzii supreme a trupelor care operau în iluzia unui triumf rapid și ușor. Din păcate pentru el (și pentru Italia!), soarta s-a dovedit a fi negativă și dramatică pentru Mussolini și fascism. După invazia anglo-americană din Sicilia și una dintre ultimele sale discuții cu Hitler (19 iulie 1943)A fost renegat de Marele Consiliu (24 iulie) și arestat de regele Victor Emanuel al III-lea (25 iulie). Transferat la Ponza, apoi la La Maddalena și, în cele din urmă, la Campo Imperatore, pe Gran Sasso, la 12 septembrie a fost eliberat de parașutiștii germani și dus mai întâi la Viena și apoi în Germania, unde, la 15 iulie, a proclamat reconstituirea Partidului Fascist Republican.

Eliberarea lui Mussolini este ordonată de Hitler însuși, care îi încredințează execuția austriacului Otto Skorzeny, declarat ulterior de Aliați drept "cel mai periculos om din Europa" datorită abilităților și îndrăznelii sale.

Mussolini trece prin perioade de oboseală evidentă, este acum "în slujba lui Hitler". Se instalează la Salò, sediul noii Republici Sociale Italiene (RSI). Din ce în ce mai izolat și lipsit de credibilitate, când ultimele trupe germane sunt înfrânte, propune liderilor C.L.N.A.I. (Comitato di Liberazione Nazionale Alta Italia - Comitetul de Eliberare Națională din Italia Superioară) un transfer de putere, care este respins. Deghizat înSoldat german, a încercat să fugă împreună cu tovarășa sa Claretta Petacci în Valtellina. A fost recunoscut în Dongo de partizani, apoi arestat și executat la 28 aprilie 1945 la Giulino di Mezzegra (Como).