Biografie

Valeria Golino s-a născut la 22 octombrie 1965 la Napoli, fiica unui pictor grec de origine egipteană și franceză și a unei germaniste italiene. A crescut între orașul natal și Atena și a început o carieră de model în capitala elenă, înainte de a fi descoperită și dezvoltată de regizoarea Lina Wertmuller, care i-a făcut debutul în film la vârsta de 17 ani, în filmul "Scherzo delsoarta care pândește după colț ca un bandit de stradă", în 1983.

După ce a jucat în "Sotto... sotto... sotto... strapazzato da anomala passione", tot pentru Wertmuller, în "Blind date" de Nico Mastorakis și în "Figlio mio infinitamente caro" de Valentino Orsini, în 1985 l-a cunoscut pe regizorul Peter Del Monte, cu care a avut o relație romantică timp de doi ani și care a regizat-o în filmul "Piccoli fuochi" (prima nominalizare la Nastri d'Argento). Ulterior, Valeria Golino A lucrat, încă foarte tânără, pentru regizori precum Francesco Maselli ("Storia d'amore", care i-a adus premiul pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Veneția), Giuliano Montaldo ("Gli occhiali d'oro") și mai ales Barry Levinson, care a ales-o pentru capodopera hollywoodiană "Rain Man", în 1988. În același an a jucat în "Fear and Love", de Margarethe von Trotta, și în"Big Top Pee-wee - My Pee-wee Life", de Randal Kleiser, pe platoul de filmare al căruia l-a cunoscut pe actorul Benicio Del Toro. Cei doi s-au îndrăgostit și s-au mutat împreună în casa lui Golino din Los Angeles, pe Mulholland Drive.

În acei ani, actrița napoletană a lucrat mai ales în America, participând la "Spring Waters", de Jerzy Skolimowski, și la "Traces of Love Life", de Peter Del Monte. În 1990, a dat o audiție pentru rolul principal din "Pretty Woman", dar, în cele din urmă, Julia Roberts a fost aleasă pentru acest rol: competiția dintre cele două s-a repetat în anul următor, pentru "Mortal Line", dar și înîn acest caz, interpretul american este cel care prevalează. Valeria Golino Totuși, s-a consolat intrând în distribuția filmelor "Lone Wolf", de Sean Penn, și "The Year of Terror", de John Frankenheimer. 1991 a fost anul în care Valeria a fost regizată tot de Jim Abrahams în comicul "Hot Shots!" În anul următor, însă, a fost din nou regizată de un regizor italian, fiind aleasă de Gabriele Salvatores în rolul principal din "Puerto Escondido", alături de Claudio Bisio și DiegoAbatantuono. În același timp, l-a cunoscut pe actorul Fabrizio Bentivoglio, cu care a început o relație.

După ce a luat parte la continuarea filmului "Hot Shots!", a jucat în "Like Two Crocodiles", de Giacomo Campiotti, și în scurtmetrajul "Submission". În acele luni, a fost aleasă de James Cameron pentru a juca alături de Arnold Schwarzenegger în rolul lui Helen în "True Lies", dar a fost nevoită să renunțe pentru că era ocupată pe platoul de filmare al peliculei grecești "I sfagi tou kokora", pe care a ajutat-o să o producă: la eaÎn a doua jumătate a anilor '90, a alternat cariera hollywoodiană cu cea italiană (intercalând-o cu o participare la videoclipul piesei "Bittersweet Me" a lui Rem): în America, a jucat, printre altele, în "Away from Las Vegas", de Mike Figgis, în "Escape from Los Angeles", de John Carpenter, în "Side Streets", de Tony Gerber, și în serialul TV"Îngeri căzuți"; în Italia, însă, ea este protagonista în "Escoriandoli", de Antonio Rezza, în "Le acrobate", de Silvio Soldini, și în "L'albero delle pere", de Francesca Archibugi.

În 2000, a părăsit California și a început să se dedice în principal cinematografiei italiene: a jucat în "Controvento", de Stefano Vicario, și a fost protagonista multipremiată a filmului "Respiro", de Emanuele Crialese, care i-a adus o nominalizare pentru un David di Donatello și un Nastri d'Argento pentru cea mai bună actriță în rol principal. 2002 a fost anul în care s-a îndrăgostit de actorul Andrea Di Stefano, iara luat parte la filmul "L'inverno", de Nina Di Majo, pentru care a contribuit și la coloana sonoră cântând "Maybe once more". După "Prendimi e portami via", de Tonino Zangardi, și "36 Quai des Orfevres", de Olivier Marchal, în 2005 Valeria Golino a jucat în filmul "Texas", de Fausto Paravidino: pe platou l-a cunoscut pe colegul său Riccardo Scamarcio, cu care a avut o relație romantică.

Din ce în ce mai orientată spre colaborarea cu regizori italieni, a participat la "La guerra di Mario", de Antonio Capuano (care i-a adus un alt David di Donatello și un Glob de Aur pentru cea mai bună actriță în rol principal), și la "A casa nostra", de Francesca Comencini; în 2007, însă, a venit rândul filmelor "La ragazza del lago", de Andrea Molaioli, și "Lascia perdere, Johnny!", unde a fost regizată de fostul ei partenerDupă "The Black Sun" de Krzysztof Zanussi și controversatul "Quiet Chaos" de Antonello Grimaldi, Valeria a jucat în "The German Factory" de Mimmo Calopresti și "Giulia non esce la sera" de Giuseppe Piccioni: pentru acest film a cântat și "Piangi Roma" cu Baustelle, melodie care a câștigat premiul pentru cel mai bun cântec original la Festivalul de Film de la Taormina, cu premiulPanglică de argint.

În 2009, a jucat alături de Sergio Rubini în "L'uomo nero", iar în anul următor a făcut parte din distribuția filmului "La scuola è finita", de Valerio Jalongo. A revenit la comedie cu "La kryptonite nella borsa", de Ivan Cotroneo (pentru care a obținut un Ciak d'Oro, o nominalizare la Globul de Aur și un Panglicar de Argint), și s-a dedicat și televiziunii, participând la remake-ul italian al filmului "La kryptonite nella borsa", de Ivan Cotroneo (pentru care a obținut un Ciak d'Oro, o nominalizare la Globul de Aur și o nominalizare la Panglicarul de Argint).serialul "In Treatment", difuzat pe Sky. În 2013, a prezentat primul său film ca regizor, "Miele", inspirat de tema dramatică a eutanasiei, la Festivalul de Film de la Cannes; partenerul său Scamarcio a fost producătorul.

În 2018, a fost numită "nașă" a Festivalului de Film Lovers din Torino, un festival de film cu tematică LGBT. În același an, relația ei cu Scamarcio s-a încheiat.

În 2020, ea joacă în "Lasciami andare", alături de Serena Rossi și Stefano Accorsi.