Biografie - Doamna noastră de Bătălia

Membră a Parlamentului European și fost comisar european pentru ajutor umanitar, politica consumatorilor și pescuit, Emma Bonino este implicată în politică de peste treizeci de ani, cu metode care au provocat adesea controverse. Cariera sa a început la mijlocul anilor '70, cu lupta pentru legalizarea avortului în Italia și, mai târziu, pentru afirmarea divorțului și alegalizarea drogurilor ușoare.

Născută la 9 martie 1948 la Bra (Cuneo), a absolvit Universitatea Bocconi din Milano, unde a studiat limbi și literaturi străine, Emma Bonino După ce și-a început militantismul în Partidul Radical alături de Marco Pannella, a fondat Cisa (Centrul pentru informare, sterilizare și avort) în 1975, iar un an mai târziu a fost aleasă în Camera Deputaților. Din cauza mentalității încă înapoiate în ceea ce privește aceste probleme în Italia la acea vreme, activitățile Cisa s-au oprit.

În 1979, a devenit membră a Parlamentului European (funcție pe care avea să fie reconfirmată în 1984) și s-a implicat personal în numeroase bătălii pentru referendumuri promovate de radicali, în special pe teme legate de drepturile civile.

De la jumătatea anilor '80, a fost, de asemenea, una dintre puținele din Europa (contenciosul politic italian fiind mai mult concentrat pe probleme interne) care a promovat o serie de campanii internaționale pentru apărarea drepturilor omului, civile și politice în țările din Europa de Est. În 1991 a devenit președinte al Partidului Radical transnațional și transpartinic, iar în '93 secretar al partidului.1994, la indicațiile guvernului Berlusconi, a fost numită comisar european pentru politica de protecție a consumatorilor și ajutor umanitar. O alegere care, doar pentru faptul că a fost susținută de liderul Forza Italia, a stârnit numeroase controverse, mulți considerând colaborarea cu industriașul drept o trădare a politicii radicale. Însă Emma își interpretează misiunea cupasiune și curaj și a dobândit notorietate internațională prin abilitățile sale.

La 27 septembrie 1997, a fost răpită de talibani într-un spital din Kabul, Afganistan, unde se dusese pentru a verifica funcționarea ajutorului umanitar european, fiind eliberată după patru ore și denunțând condițiile de viață îngrozitoare ale femeilor afgane din întreaga lume.

În 1999, s-a autocandidat la președinția Republicii, o poziție singulară și improbabilă (nu există alegeri directe pentru președinte), dar susținută de o campanie fulminantă care a ajutat-o să obțină un succes neașteptat în alegerile europene din același an, cu un scor remarcabil de 9%. În ciuda acestui fapt, nu a reușit să ajungă în noua Comisie Europeană,prezidată de Prodi, este preferată lui Mario Monti. Reintră pe scena națională, din nou alături de Pannella, dar la alegerile regionale din 16 aprilie 2000, Lista Bonino pierde cea mai mare parte a sprijinului, oprindu-se la 2%.

Emma Bonino Dimpotrivă, împreună cu indestructibilul Pannella, a promovat o serie de referendumuri pe diverse teme, de la piața muncii la sindicate, de la sistemul judiciar la cel electoral. Inițiative lăudabile și curajoase care nu au fost însă răsplătite de alegători: la 21 mai 2000, de fapt, referendumurile au naufragiat inexorabil din cauza eșecului de laUn eșec care o va face pe Bonino să pronunțe cuvinte amare, convinsă că odată cu el s-a încheiat un anumit sezon politic, cel care se baza pe referendumuri și pe implicarea cetățenilor. În orice caz, se apropie alegerile politice din 2001, la care lista Bonino se va prezenta singură, obținând un consens nu foarte încurajator, doar2,3 la sută din voturi.

Pe de altă parte, pozițiile exprimate de Emma Bonino sunt rareori conciliante și chiar se ciocnesc adesea de ceea ce am dori să fie sensibilitatea comună, mai ales într-o țară ca Italia. De exemplu, ea s-a opus recent Vaticanului în legătură cu decizia Bisericii Catolice de a se opune experimentelor pe așa-numitele celule stem (care ar da speranța unui tratament pentru persoanele care suferă dediferite patologii), manifestând în fața Catedralei Sfântul Petru cu pancarte care conțineau sloganuri considerate de unii drept blasfemiatoare, cum ar fi "Fără talibani. Fără Vatican".

Pe de altă parte, nu duce lipsă de inițiative internaționale foarte apreciate în întreaga lume. Tot recent, a călătorit împreună cu Marco Pannella la Zagreb, unde ministrul Tonino Picula le-a înmânat distincții pentru angajamentul lor din 1991, când au sprijinit lupta croată pentru independență. De la Zagreb, au plecat apoi la Tirana pentru Congresul Partidului Radical, de unde EmmaBonino s-a mutat apoi la Cairo, unde locuiește de ceva timp.

Datorită pozițiilor sale puternic liberale, Emma Bonino se află în situația de a întruchipa, alături de Partidul Radical și de liderul său Marco Pannella, una dintre cele mai interesante, deși minoritară și puțin ascultată, alternative politice din Europa. Emma Bonino reprezintă, de asemenea, forța extraordinară a femeilor în politică: angajamentul, dăruirea, pasiunea saau contribuit la o creștere enormă a drepturilor omului și a drepturilor civile ale țării.

În mai 2006, a fost numită ministru al Afacerilor Europene în guvernul Prodi.

La alegerile parlamentare din aprilie 2008, a candidat și a fost aleasă în Senat în calitate de candidat principal al Partidului Democrat în circumscripția Piemonte, pe baza unui acord între democrați și radicali, făcând parte din delegația radicală din PD. La 6 mai 2008, a fost aleasă vicepreședinte al Senatului Republicii.

Ulterior, a editat și publicat o carte despre creșterea și egalizarea vârstei de pensionare pentru femei, intitulată "Pensioner will be her - Women, equality and the economic crisis" (martie 2009).

În 2010, și-a lansat candidatura la președinția regiunii Lazio, susținută de radicali și, ulterior, de Partidul Democrat și de alte partide de centru-stânga, alegeri în care a fost învinsă cu doar 1,7 puncte procentuale de Renata Polverini, candidatul Popolo della Libertà.

La sfârșitul lunii aprilie 2013 Emma Bonino a fost numit ministru de externe al guvernului Letta.