Biografie - Negritudine cara

Aimé Fernand David Césaire s-a născut la 26 iunie 1913 la Basse-Pointe (Martinica, o insulă din inima Caraibelor) și a făcut studiile în Martinica, apoi la Paris, la Líceo Louis-le-Grand, după care a urmat studiile universitare la Paris, la École normale supérieure.

Acolo i-au întâlnit pe senegalezul Léopold Sédar Senghor și pe guadelupeanul Léon Gontran Damas. Citind lucrări ale autorilor europeni despre continentul african, au descoperit împreună comorile artistice și istoria Africii negre. Au fondat apoi revista "L'Étudiant Noir", un punct de referință fundamental pentru studenții negri din capitala franceză, și au creat "négritude".(negritude), o noțiune care cuprinde valorile spirituale, artistice și filozofice ale populației negre din Africa.

Aceeași noțiune va deveni mai târziu ideologia luptelor negrilor pentru independență.

În cursul producției sale literare, Césaire va preciza că acest concept depășește datele biologice și că se referă la una dintre formele istorice ale condiției umane.

S-a întors în Martinica în 1939 și a fondat revista "Tropiques", intrând în contact cu André Breton și cu suprarealismul. Césaire avea ca ideal eliberarea insulei sale natale de sub jugul colonialismului francez: datorită lui, Martinica va deveni în 1946 un departament de peste mări al Franței, devenind ulterior, în toate scopurile, parte a Europei. Césaire se va implica activ înDeputat din partea Martinicăi în Adunarea Generală a Franței, a fost mult timp - din 1945 până în 2001 - primar al orașului Fort-de-France (capitala) și membru - până în 1956 - al Partidului Comunist Francez.

Din punct de vedere literar, Aimé Césaire este unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai suprarealismului francez; ca scriitor, este autorul unor drame care relatează soarta și luptele sclavilor din teritoriile colonizate de Franța (de exemplu, Haiti). Cel mai cunoscut poem al lui Césaire este "Cahier d'un retour au pays natal" (Jurnal de întoarcere în țara natală, 1939), o tragedie în versuri dede inspirație suprarealistă, care este considerată de mulți o enciclopedie a soartei sclavilor negri, precum și o expresie a speranței pentru eliberarea lor.

Prin intermediul unei bogate producții de poezie dramatică și specific teatrală, și-a dedicat eforturile în special recuperării identității antilene, care nu mai este africană și cu siguranță nu mai este albă. Printre diversele sale culegeri poetice se numără "Les armes miraculeuses" (Armele miraculoase, 1946), "Et les chiens se taisaient" (Și câinii tăceau, 1956), "Ferraments" (Lanțuri, 1959), "Cadastre" (Cadastru)(1961).

În 1955, a publicat "Discours sur le colonialisme" (Discurs asupra colonialismului), care a fost primit ca un manifest de revoltă. Începând cu anii '60, pentru a evita ca opera sa să ajungă doar la intelectualii africani și nu la masele largi, a părăsit poezia pentru a se dedica formării unui teatru popular negru. Printre cele mai importante piese ale sale se numără: "La tragédie duroi Christophe" (Tragedia regelui Christophe, 1963), "Une saison au Congo" (Un sezon în Congo, 1967), inspirat de piesa lui Lumumba, și "Une tempête" (O furtună, 1969), o reinterpretare a unei piese de Shakespeare.

Cea mai recentă lucrare a sa publicată în Italia este "Negro sono e negro resterò, conversazioni con Françoise Vergès" (Città Aperta Edizioni, 2006).

Bătrânul scriitor s-a retras din viața politică în 2001, la vârsta de 88 de ani, lăsându-i conducerea Fort-de-France delfinului său Serge Letchimy, ales prin vot popular.

Aimé Césaire a murit la 17 aprilie 2008 la spitalul din Fort-de-France.