Biografie - Atingeri inconfundabile

Michel Petrucciani s-a născut la 28 decembrie 1962, la Orange (Franța). De origine italiană, bunicul său era din Napoli, iar tatăl său, Antoine Petrucciani, mai cunoscut sub numele de Tony, era un renumit chitarist de jazz, de la care tânărul Michel a preluat imediat pasiunea pentru muzică.

În copilărie a învățat să cânte la tobe și la pian; s-a dedicat mai întâi studiului muzicii clasice și abia mai târziu genului preferat al tatălui său, jazzul, din a cărui colecție de discuri s-a inspirat din plin.

Încă de la naștere, el este afectat de o afecțiune genetică numită osteogeneza imperfectă, cunoscută și sub numele de "sindromul oaselor de cristal", din cauza căreia oasele sale nu cresc, ceea ce îl obligă să aibă o înălțime mai mică de un metru. Având în vedere cariera splendidă a lui Michel, premiile pe care le-a primit, dar mai ales caracterul său puternic, combativ și în același timp sensibil, se poate înțelege cât de extraordinarvoința sa de a reuși, depășind dificultățile pe care le presupunea boala.

Primul spectacol public al lui Michel Petrucciani a avut loc la vârsta de 13 ani, iar cariera sa de muzician profesionist a început abia doi ani mai târziu, când a profitat de ocazia de a cânta cu toboșarul și vibrafonistul Kenny Clarke, cu care Michel a înregistrat primul său album la Paris.

După un turneu francez în care l-a acompaniat pe saxofonistul Lee Konitz, în 1981 Petrucciani s-a mutat în Big Sur, California, unde a fost remarcat de saxofonistul Charles Lloyd, care l-a invitat să devină membru al cvartetului său timp de trei ani. Această colaborare i-a adus muzicianului francez de jazz prestigiosul "Prix d'Excellence".

Michel este un muzician și un om sensibil, iar calitățile sale muzicale și umane extraordinare îi permit să lucreze cu muzicieni de talia lui Dizzy Gillespie, Jim Hall, Wayne Shorter, Palle Daniellson, Eliot Zigmund, Eddie Gomez și Steve Gadd.

Petrucciani consideră că disconfortul său fizic este un avantaj, care îi permite să se dedice în totalitate muzicii. Pentru a cânta, trebuie să folosească un dispozitiv special, realizat de tatăl său când Michel era tânăr, care constă într-un paralelogram articulat care îi permite să ajungă la pedalele pianului.

Printre numeroasele premii primite de Michel în timpul carierei sale, din păcate scurte, se numără râvnitul "Premiu Django Reinhardt", nominalizarea ca "cel mai bun muzician de jazz european", aceasta din urmă de către Ministerul italian al Culturii, și Legiunea de Onoare în 1994.

În 1997, la Bologna, a avut ocazia de a cânta în prezența Papei Ioan Paul al II-lea la Congresul Euharistic.

În viața sa privată, din care nu au lipsit viciile și excesele, a avut trei relații importante. A avut doi copii, dintre care unul i-a moștenit boala. Prima sa soție a fost pianista italiană Gilda Buttà, de care a divorțat mai târziu.

În urma unei banale gripe, contractată din încăpățânarea de a vrea să sărbătorească Revelionul mergând pe jos, în frig, în zăpadă, Michel Petrucciani a murit pe 6 ianuarie 1999, la New York, în urma unor complicații pulmonare grave. Avea doar 36 de ani. Trupul său neînsuflețit se află în cimitirul parizian Père Lachaise, alături de mormântul unui alt mare compozitor: cel al lui FryderykChopin.

În 2011, a fost lansat în cinematografe filmul documentar emoționant "Michel Petrucciani - Body & Soul", realizat de regizorul britanic Michael Radford (același cu "The Postman", care a câștigat un Oscar în 1996).