Biografie - Legea Dogmei

Regizor controversat și inovator, Lars von Trier s-a născut la 30 aprilie 1956 la Copenhaga, Danemarca. Von Trier și-a început cariera într-o perioadă în care cinematografia daneză era în criză profundă, deoarece, începând cu anii '50, adică după Dreyer, în Danemarca nu se mai produsese aproape nimic cu adevărat bun (cu excepția câtorva filme epigonice ale lui Dreyer).

Abia în anii '80 a început să se miște ceva în cinematografia daneză și asta datorită lui von Trier (al cărui nume real este Lars Trier, la care regizorul a adăugat "von" ca o simplă afecțiune), un tânăr care tocmai absolvise Academia de Film din Copenhaga și era autorul a două scurtmetraje care au făcut vâlvă, "Nocturne" și "Image of a Relief". Era în 1981.

Trei ani mai târziu, a regizat primul său film, considerat în continuare cea mai bună realizare a sa, "Elementul crimei", criticat în țară și deloc susținut de public; în străinătate, filmul a avut o soartă diferită: a primit premiul pentru cea mai bună contribuție tehnică la Cannes.

Elementul crimei" a fost urmat în 1987 de "Epidemic", realizat cu un buget foarte limitat și respins de critici ca fiind pretențios și lipsit de substanță. Pe scurt, cariera lui von Trier nu pare să vrea să decoleze, înghesuită cum este între vârfuri nonconformiste apreciate de un public de nișă și experimente obscure pentru majoritatea. Regizorul danez a încercat din nou cu un film de televiziune, "Medea".bazat, de altfel, pe un scenariu care nu a fost niciodată realizat de maestrul Dreyer. Nici aici, însă, originalitatea montajului lui von Trier nu este apreciată, poate pentru că publicul de televiziune este, de fapt, puțin înclinat să decodifice mesaje complexe din punct de vedere vizual.

Von Trier și-a continuat apoi itinerariul cu "Europa", finalul trilogiei despre Europa începută cu "Elementul crimei" și continuată cu "Epidemia". Ca de obicei, filmul a fost depreciat în țară, dar lăudat în străinătate, astfel încât la Cannes, în corespondență cu o renaștere generală a cinematografiei daneze, a concurat pentru Palme d'Or.

Criticii și publicul danez și-au schimbat atitudinea față de von Trier cu "The kingdom-Il regno", un film de televiziune în patru părți de câte o oră fiecare, care a fost lansat (deși efemer) și în Italia. Filmul, o satiră horror despre viața într-un spital gigantic, a avut un succes internațional uriaș și a fost prezentat din nou la Cannes.

1995, pe de altă parte, a fost anul care l-a propulsat pe von Trier la loc de cinste în cronicile cinematografice internaționale, datorită prezentării, alături de alți cineaști apropiați, a manifestului său poetic-programatic, acel "Dogma 95" devenit celebru și uneori citat greșit.

Manifestul, ca să spunem pe șleau, este un fel de decalog care interzice artificii tehnice, scenice, fotografice și narative: o poetică pe care unii au descris-o ca fiind anti-cinematografică, sau cel puțin negarea a ceea ce mulți consideră a fi esența cinematografiei.

În 1996, von Trier a regizat unul dintre cele mai de succes filme din istoria întregii cinematografii daneze, "Valurile destinului", un film celebru, filmat aproape în întregime cu o cameră de filmat ținută în mână, care a câștigat Marele Premiu al Juriului la Cannes. 1997 a fost anul lansării filmului "Regatul 2", a doua parte a farsei spitalicești, care a avut un succes aproape mai mare decât prima. Filmul a fost prezentat la Veneția. În Italianu a ieșit, dar în restul Europei a fost un mare succes.

În 1998, două filme Dogma au fost lansate în același timp, ambele prezentate la Cannes: "Festen" al lui Vinterberg și "Idioții" al lui von Trier. Primul a câștigat Marele Premiu al Juriului ex-aequo cu "The General" al lui Boorman. Între timp, Dogma 95 părea să aibă un mare succes în rândul celor mai exigenți cineaști (filme precum "Mifune" al lui Jacobsen și "The King is Alive" al lui Levring aderă la preceptele lui von Trier,"Iubiții" lui Barr și altele).

În acest moment, regizorul danez pare să-și fi jucat cu adevărat toate cărțile narative. Unii îl acuză că este prea atașat de dogmele sale, că este cantonat într-o poetică preambalată, că a spus deja totul. În schimb, în 2000, regizorul a reușit să surprindă pe toată lumea cu un film neașteptat, "Dancer in the Dark", care se mândrește cu o distribuție pe cât de respectabilă, pe atât de eterogenă. Pe marele ecranPe ecran, apar împreună cântăreața Bjork și o figură emblematică a filmului francez, Catherine Deneuve, alături de actorii preferați ai lui von Trier, Jean-Marc Barr și Peter Stormare. Filmul convinge și de această dată box office-ul, dar câștigă și Palme d'Or la Cannes pentru cel mai bun film și cea mai bună interpretare feminină (cea a lui Bjork).

În concluzie, von Trier rămâne, alături de Kusturica, Gilliam, Tarantino și Kitano, unul dintre cei mai originali cineaști pe care cinematograful contemporan a putut să-i exprime, lucru confirmat și de lucrările sale ulterioare: "Dogville" (2003), "The Five Variations" (2003), "Manderlay" (2005), "The Big Boss" (2006), iar cea mai recentă lucrare a sa este "Antichrist" (2009, cu Willem Dafoe și Charlotte Gainsbourg).