Biografie - Angajament și pasiune

Eclectic actor, regizor și scenarist englez de film și teatru, precum și reprezentant al UNICEF, Peter Ustinov a cucerit de-a lungul anilor publicul cu bonomia sa simpatică, fie în rolul lui Nero cel plângăcios din "Quo Vadis?", fie în cel al unui om obișnuit care, în ciuda lui, a căzut în mari aventuri, ca în "Topkapi"; a convins pe toată lumea în rolul neastâmpăratului Hercule Poirot(un personaj ieșit din mintea ferventă a Agathei Christie), în clasicul și elegantul "Crimă pe Nil".

Peter Ustinov s-a născut pe 16 aprilie 1921 la Londra, din părinți ruși. Cariera sa în showbiz a început destul de devreme: la vârsta de 16 ani a renunțat la Westminster School, iar doi ani mai târziu era deja destul de cunoscut ca actor de comedie în Player's Theatre Club. La 19 ani a scris scenariul pentru filmul, în care avea să joace și rolul principal, "Flight Without Return", de Michael Poewell și EmericPressburger a colaborat la scenariul filmului lui Carol Reed "The Path to Glory", cu David Niven în rolul principal, în 1942.

Este greu de alcătuit o filmografie completă și cronologic exactă a filmelor jucate de Ustinov și a celor opt pe care le-a regizat, dar, în afară de deja menționatele "Spartacus" (de Stanley Kubrick) și "Topkapi", cele mai semnificative sunt, fără îndoială, "Milioane în flăcări", de Eric Till, și "Lord Brummel" (1954), în care joacă un prinț de Wales perfect, fatuu până la antipatie, dar totuși nulipsit de farmec.

Peter Ustinov a interpretat mai multe personaje "rele", dar mimica sa, interpretarea sa nu lipsită de ironie și histrionism (în cel mai bun sens al cuvântului) a atenuat întotdeauna caracteristicile negative ale acestora. A făcut acest lucru în admirabilul său Nero din "Quo Vadis?" sau în personajul lui Irod pe care l-a interpretat în "Iisus din Nazaret" pe care Franco Zeffirelli l-a realizat pentru televiziune.

Multe dintre personajele sale erau capabile să atingă cele mai ușoare coarde, cum ar fi cel al generalului Max din "Let's take back Fort Alamo", realizat de Jerry Paris în 1969, o satiră politicoasă, dar feroce, a patriotismului american și a aventurilor amoroase ale unui general mexican pompos. Cel puțin ilar, ca să spunem așa.

Frumosul film al lui Marty Feldman "Eu, Beau Geste și Legiunea Străină", o parodie a celebrului film al lui William Wellman cu Gary Cooper, "Era un castel cu 40 de câini" al lui Duccio Tessari, "Burlacul de aur", "Lorenzo's Oil" (cu Susan Sarandon și Nick Nolte). Și lista ar putea continua, toate titlurile fiind frumoase și foarte plăcute.

Peter Ustinov a fost, de asemenea, regizor. Printre cele opt filme ale sale (în unele dintre ele a jucat și în rolurile principale) se numără "Private Angel", "Billy Budd", "A Face of C..." (cu Liz Taylor) și "Juliet and Romanoff", pe care l-a regizat și jucat în 1961, pornind de la piesa de teatru cu același nume pe care o scrisese (era și un dramaturg talentat) în 1956.

Începând cu anii '70, vulcanicul actor s-a dedicat operei, devenind unul dintre cei mai populari regizori de teatru muzical. Între 1981 și 1982, la Piccola Scala din Milano, a regizat opere de Mussorgski și Stravinski, dar a și scris și interpretat spectacolul "Divagazioni, improvvisazioni e variazioni musicali in inglese e cattivo italiano".

În viața privată, s-a căsătorit de trei ori: în 1940 cu Isolde Denham, cu care a avut-o pe fiica sa Tamara, în 1954 cu actrița Suzanne Cloutier, care i-a dăruit trei copii (Pavla, Andrea și Igor), iar în 1972 cu Helene di Lau d'Allemands.

Ustinov cunoștea mai multe limbi străine (se spune că ar fi fost opt în total), inclusiv italiana, căreia accentul său special îi conferea un filon de ironie în plus față de ceea ce era deja al său.

Celebru și exemplar a fost angajamentul său față de copii încă din 1972, când a fost numit primul ambasador al UNICEF; în 1990 a obținut titlul de Sir, care i-a fost conferit direct de regina Elisabeta. A murit cu câteva zile înainte de a împlini optzeci și trei de ani, în Elveția, la 28 martie 2004.

În regia vechiului său prieten Eric Till, Ustinov terminase de curând de jucat ultimul său rol, cel al lui Frederic cel Înțelept, Marele Elector al Saxoniei, în colosul european despre viața lui Martin Luther: "Luther: Rebel, Geniu, Eliberator".

Atât pentru Spartacus, cât și pentru Topkapi, a primit premiul Oscar pentru rol secundar.