Biografie - La fel de blestemat ca și legenda

Chesney Henry Baker Junior, mai cunoscut sub numele de Chet Baker, s-a născut la Yale, la 23 decembrie 1929. A fost unul dintre cei mai mari trompetiști din istoria muzicii de jazz, fără îndoială cel mai bun dintre albi, al doilea, poate, doar după colegul său Miles Davis. Cântăreț cu un timbru vocal mai mult decât singular, și-a legat numele de celebra melodie "My funny Valentine", un vechi standard de jazza urcat brusc în Olimpul marilor compoziții ale muzicii secolului al XX-lea ca urmare a interpretării sale răsunătoare.

Chet Baker este considerat punctul de referință al așa-numitului stil de jazz "cool jazz", apărut în anii 1950 și 1960. Dependent de droguri timp de peste 30 de ani, a petrecut diferite perioade din viață atât în închisoare, cât și în instituții de dezintoxicare.

Tatăl său, un chitarist amator care visează la un viitor în lumea muzicii, este cel care îl inspiră pe micuțul Henry Junior în materie de inspirație muzicală. Când Chet are doar 13 ani, tatăl său îi face cadou un trombon, dar, în ciuda eforturilor sale, nu știe să cânte la el în niciun fel. Se repliază pe o trompetă, care din acel moment devine tovarășul său în lumea muzicii.viața și călătoria micului Baker.

În această perioadă, familia sa s-a mutat în California, în orășelul Glendale. Aici, tânărul trompetist cântă pentru fanfara școlii, dar trebuie să dea o mână de ajutor și acasă, deoarece familia sa nu este deosebit de înstărită. După ce termină școala, lucrează la o sală de bowling ca și colector de popice.

În 1946, s-a înrolat în armată și a fost trimis la Berlin. Aici, ocupația sa a fost aproape exclusiv cea de muzician în trupa regimentului său, dar în câțiva ani, și ca urmare a unui comportament nu tocmai în conformitate cu stilul militar, care i-a adus câteva teste psihiatrice nefavorabile, a fost externat și declarat inapt pentru viața de zi cu zi.în armata americană.

La începutul anilor '50, Chet s-a întors acasă hotărât să facă singurul lucru la care se pricepea: să cânte la trompetă. Au trecut câțiva ani, iar pe 2 septembrie 1952, trompetistul s-a aflat la San Francisco pentru înregistrarea unuia dintre primele sale discuri, în compania unui alt mare muzician al vremii, saxofonistul Gerry Mulligan. Chiar în acea zi, în studioul de înregistrări, și-a dat seama căO baladă lipsește de pe lista de piese, după care contrabasistul Carson Smith vine cu piesa care va deveni calul de bătaie al lui Chet Baker: "My funny Valentine".

În plus, la vremea respectivă, era o baladă pe care nimeni nu o înregistrase încă și era un cântec vechi, din anii '30, semnat de Rodgers și Hart, doi compozitori cunoscuți în industrie, dar cu siguranță nu și datorită lui "My funny Valentine". Când Baker l-a înregistrat, pentru acel album din 1952, cântecul a devenit un clasic, iar acea înregistrare, prima din sute și sute de versiuni, va rămâne pentru totdeauna cea mai bună dinrepertoriul legendarului trompetist.

Însă, în urma înregistrării albumului, după câteva luni, jazzmanul primește un telefon de la Dick Bock, din Los Angeles. Numărul unu al casei de discuri World Pacific Records vrea să-l cheme la o audiție cu Charlie Parker, la Tiffany Club. După doar două piese, "Bird", așa cum este supranumit cel mai mare saxofonist din toate timpurile, decide că tânărul Chet Baker, în vârstă de 22 de ani, poate face partea lui ansamblu și îl ia cu el.

După turneul cu Parker, Baker s-a ocupat de cvartetul lui Mulligan, într-o experiență muzicală nu foarte lungă, dar totuși intensă și interesantă. Cei doi, împreună, își fac timp pentru versiunea albă a lui jazz rece Din păcate, însă, din cauza problemelor cu drogurile ale lui Mulligan, trupa a trebuit să se despartă aproape imediat.

Aceștia au fost cei mai puternici ani din viața muzicianului din Yale, care a înregistrat mai multe albume la World Pacific Records și, în același timp, și-a început viața de dependent de heroină. A reușit să își înființeze propriul ansamblu de jazz în care a început să cânte, inventând de la zero un sunet inedit până atunci pe scena contemporană, intimistă,profund rece cum s-ar fi spus, și la fel de moale ca propriile sale solo-uri de trompetă.

La începutul anului 1955, Chat Baker a fost desemnat cel mai bun trompetist din America. În sondajul revistei Downbeat, și-a depășit cu mult urmăritorii, clasându-se pe primul loc cu 882 de voturi, în fața lui Dizzy Gillespie, al doilea cu 661 de voturi, Miles Davis (128) și Clifford Brown (89). În acel an, însă, cvartetul său s-a destrămat și au început și problemele sale cu legea, tot din cauzade heroină.

S-a mutat în Europa, unde a călătorit mai ales între Italia și Franța. Și-a cunoscut viitoarea soție, fotomodelul englez Carol Jackson, cu care avea să aibă trei copii. Cu toate acestea, Chet Baker a trebuit să lupte cu dependența sa de droguri, care i-a cauzat și destule probleme juridice, așa cum i s-a întâmplat la începutul anilor '60, când a fost arestat în Toscana. A fost nevoit să petreacă mai bine de un an în închisoareUlterior, a avut aceeași soartă în Germania de Vest, la Berlin și în Anglia.

În 1966, Baker a părăsit scena. Cauza oficială a fost durerile puternice pe care trebuia să le îndure din cauza dinților din față, pe care a decis să și-i extragă. Mulți, însă, susțin că trompetistul și-a pierdut dinții din față din cauza unor reglări de conturi, din motive legate de plata heroinei, al cărei uz și abuz îi deteriorase deja dinții într-o măsură nu mică.

Ceea ce știm cu siguranță este că, după câțiva ani de anonimat în care nu se mai știe nimic despre el, un pasionat de jazz este cel care îl descoperă în timp ce Chet lucrează ca vânzător la o benzinărie, oferindu-i șansa de a-și reface viața, găsindu-i chiar și banii necesari pentru a-și reface gura. Din acel moment, Chet Baker trebuie să învețe să cânte la trompetă cu proteza dentară, schimbându-și și propriul stil muzical.

În 1964, parțial dezintoxicat, muzicianul de jazz s-a întors în SUA, la New York. Era epoca "invaziei britanice", rockul făcea ravagii și Chet a trebuit să se adapteze. Cu toate acestea, a realizat câteva înregistrări interesante cu alți muzicieni de renume, cum ar fi marele chitarist Jim Hall, așa cum o dovedește lucrarea foarte bună intitulată "Concierto". Cu toate acestea, s-a plictisit repede de SUA din nou și s-a întors înEuropa, începând să colaboreze cu artistul britanic Elvis Costello.

În această perioadă, trompetistul a făcut naveta la Amsterdam, pentru a face față mai bine abuzului de heroină și de droguri în general, grație legilor olandeze mai permisive. În același timp, a frecventat Italia, unde a susținut multe dintre cele mai bune concerte ale sale, adesea alături de flautistul italian Nicola Stilo, o descoperire a sa. De asemenea, a jucat în mai multe filme italiene, chemat deregizori precum Nanni Loy, Lucio Fulci, Enzo Nasso și Elio Petri.

Din 1975 a locuit aproape exclusiv în Italia, cu recăderi în heroină, uneori devastatoare. Nu puțini au fost cei care, la începutul anilor '80, l-au zărit la Roma, în cartierul Monte Mario, cerșind bani pentru o doză. La aceste căderi, când se află într-o stare mai decentă, alternează, tot în această perioadă, spectacole de stradă cu trompeta sa, pe Via del Corso,Din păcate pentru el, întotdeauna a trebuit să strângă bani pentru a-și satisface dependența de droguri.

Pe 28 aprilie 1988, Chet Baker a susținut ultimul său concert memorabil, la Hanovra, în Germania. A fost un eveniment care i-a fost dedicat: o orchestră de peste șaizeci de elemente îl aștepta pentru cele cinci zile de repetiții dinaintea serii de concert, dar el nu a mai apărut. Cu toate acestea, în ziua de 28, a urcat pe scenă și a oferit una dintre cele mai bune prestații ale sale. Mai presus de toate, a cântat, ca să spunem așa, lade către critici, cea mai bună versiune a lui "My funny Valentine", cu o durată de peste nouă minute: o versiunea lungă După concert, trompetistul nu mai este văzut niciodată.

Vineri, 13 mai 1988, la ora trei și zece dimineața, Chet Baker a fost găsit mort pe trotuarul hotelului Prins Hendrik din Amsterdam. Când poliția a găsit cadavrul, fără niciun act de identitate, a identificat inițial cadavrul ca fiind al unui bărbat de 39 de ani. Abia mai târziu s-a stabilit că acesta trebuia atribuit cunoscutului trompetist, care murise la vârsta dede cincizeci și nouă de ani încă neîmpliniți.

Baker a fost înmormântat pe 21 mai, la Inglewood, în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, un anumit mister a planat întotdeauna asupra morții sale, având în vedere circumstanțele care nu au fost niciodată clar definite.

În 2011, scriitorul Roberto Cotroneo a scris cartea "E nemmeno un rimpianto", publicată la editura Mondadori, a cărei intrigă se învârte în jurul legendei care nu s-a stins niciodată, potrivit căreia Chet Baker și-a înscenat moartea pentru a se muta deghizat și în deplin anonimat într-un mic sat italian.