Biografie - A fost odată ca niciodată Rascel

Născut la Torino în 1912, Renato Rascel, alias Renato Ranucci, este unul dintre monumentele teatrului ușor italian, din păcate cam uitat astăzi. În lunga sa carieră (a murit la Roma în 1991), a trecut de la avangardă la revistă, de la comedie muzicală la divertisment televizat și radiofonic, acoperind practic toate spațiile pe care le are showbizul...ocupat timp de aproape un secol.

Se poate spune că Rascel avea într-o oarecare măsură show business-ul în sânge, dacă ținem cont de faptul că părinții săi erau cântăreți de operetă. De la o vârstă fragedă, așadar, s-a trezit călcând pe scândurile unor companii filodramatice și teatrale, fără a neglija genuri mai "nobile", cum ar fi corul de copii înființat de compozitorul Don Lorenzo Perosi (un alt ilustruuitat de Italia uitării).

Înzestrat cu o sensibilitate umană considerabilă și o simpatie copleșitoare, a făcut primele experiențe importante încă din adolescență. A cântat la tobe, a dansat la tip-tap și, la frageda vârstă de 18 ani, a făcut parte din trio-ul surorilor Di Fiorenza ca cântăreț și dansator. În 1934, a fost remarcat de Schwartz și a debutat în rolul lui Sigismondo în "Al Cavallino bianco" (La micul cal alb). Apoi a revenit alături de surorile Di Fiorenza, iar mai apoiCu Elena Gray și a plecat în turneu în Africa. Din 1941 și-a înființat propria companie, împreună cu Tina De Mola, apoi soția sa, cu texte de Nelli și Mangini, de Galdieri și, în cele din urmă, de Garinei și Giovannini.

Grație acestor experiențe, el reușește să-și dezvolte un caracter caracter caracteristic, cel pentru care va fi recunoscut infailibil de public. Este macheta micuțului blând și distrat, depășit de situație și aproape inapt pentru a fi în lume. El concepe schițe și cântece care sunt adevărate capodopere ale genului de revistă, în compania prietenilor și sodalilor care au rămasÎn 1952 a venit rândul unui spectacol care avea să fie un succes răsunător și care l-a confirmat încă o dată ca favorit al publicului: "Attanasio cavallo vanesio", urmat de "Alvaro piuttosto corsaro", un alt succes copleșitor. Erau spectacole care au fost puse în scenă într-o Italie marcată desfârșitul ultimului război mondial, dornic de amuzament și divertisment, dar fără a uita episoadele amare și sarcasmul. Rascel continuă pe aceeași cale, turnând cu continuitate titluri, toate marcate de stilul său rafinat și candid. Aici este aplaudat în "Tobia la candida spia" (versurile sunt în continuare ale lui Garinei și Giovannini), "Un paio d'ali" (unul dintre cele mai mari succese ale sale înabsolută) și, în 1961, "Enrico" a studiat cu obișnuiții autori de încredere pentru a sărbători centenarul unificării Italiei. Trebuie remarcat, totuși, că relațiile lui Rascel cu Garinei și Giovannini, dincolo de aparențe și de o solidă stimă, nu au fost niciodată tocmai idilice.

În ceea ce privește cinematografia, activitatea lui Rascel a debutat în 1942 cu "Pazzo d'amore" (Nebun de dragoste), pentru a continua pe parcursul anilor '50 cu o serie de titluri mai puțin memorabile. În aceste filme, de fapt, actorul tindea să refacă servil schițele și machetele pe care le aplaudase la teatru, fără un real efort inventiv și fără a ține cont de particularitățile noului și diferitului mediude comunicare.

Excepție fac "Il cappotto" (după Gogol'), filmat, deloc surprinzător, în regia lui Alberto Lattuada, sau "Policarpo ufficiale di scrittura", regizat de un alt monstru sacru al camerei de filmat (ca și al literaturii), Mario Soldati. Merită amintită marea interpretare a lui Rascel în rolul orbului Bartimeu din "Iisus din Nazaret" al lui Zeffirelli. A fost un "cameo" făcut de Rascelcu un ton extrem de dramatic și emoționant, fără a fi patetic.

O curiozitate care derivă din această participare este faptul că în piscinele din Lourdes, chiar această scenă este acum reprezentată într-un mozaic, având ca modele pe actorul american Powell (care a fost Iisus în film) și pe Rascel însuși în rolul orbului.

În sfârșit, activitatea muzicală. Tindem să uităm că Rascel a scris numeroase cântece, dintre care unele au intrat de drept în repertoriul popular și au fost difuzate în toată lumea. Printre numeroasele titluri, "Arrivederci Roma", "Romantica", "Te voglio bene tanto tanto", "È arrivata la bufera" etc.

Pentru televiziune, însă, a interpretat "I Boulingrin" de Courteline și "Delirio a due" de Ionesco, iar în 1970, tot la televiziune, "Poveștile părintelui Brown" de Chesterton. A scris și muzica operetei "Naples au baiser de feu". Precursor al comediei suprarealiste, Rascel a reprezentat latura nobil popularăde comedie, capabilă să placă tuturor fără a cădea vreodată în vulgaritate sau în calamburism facil.