Biografie - Multe identități

Născut la 24 ianuarie 1776 la Konigsberg (Germania), din familia juristului Christoph Ludwing Hoffmann și a lui Luise Albertine Doerffer, și-a schimbat ulterior al treilea nume din Wilhelm în Amadeus, ca un omagiu adus marelui său compatriot, Wolfgang Amadeus Mozart. În 1778, părinții săi s-au despărțit, iar Hoffmann a fost încredințat mamei sale, care l-a crescut în casa familiei Döerffer.

Astfel, tânărul Ernst a crescut practic în familia unchiului său matern Otto Dörferr. Educația viitorului scriitor a fost însă mult mai mult influențată de unchiul său vitreg Vöthory, un vechi magistrat, care l-a îndrumat pe tânăr spre o carieră juridică. În 1792, a început să studieze dreptul la Universitatea din Konigsberg și, în același timp, și-a cultivat pasiunea pentru muzică studiindvioară, pian și compoziție.

În 1795, a absolvit cu succes facultatea și și-a început cariera de magistrat, dar în anul următor, cursul vieții sale a fost umbrit de moartea mamei sale, de care era deosebit de apropiat. În plus, relația sa cu "Cora" Hatt, frumoasa elevă de vioară pe care o cunoscuse când începuse să dea lecții la o vârstă foarte fragedă, s-a destrămat. Cauza principală a fost ostilitatea familiei salede ea, care se teme pentru propria respectabilitate.

Unchiul său i-a obținut lui Ernst un transfer la curtea din Glogau, Silezia, unde a făcut cunoștință cu diverși artiști și intelectuali, printre care pictorul Molinari, muzicianul Hampe și scriitorul von Voss. Sensibilitatea sa acută pentru muzică a devenit din ce în ce mai pronunțată, în timp ce lecturile febrile ale lui Rousseau, Shakespeare și Laurence Sterne i-au aprins pasiunea pentru literatură.

Copleșit de aceste frământări interioare, a rupt relația cu Cora și s-a logodit cu verișoara sa Minna Döerffer.

Acuzat că este autorul unor caricaturi ale unor ofițeri din garnizoană, a fost trimis ca pedeapsă în orașul polonez Plock. Neliniștea sa sentimentală l-a determinat între timp să o abandoneze și pe Minna, în favoarea unei tinere poloneze catolice, Maria Thekla Rorer. În 1803 a publicat prima sa lucrare literară "Scrisoare către un cleric de mănăstireprietenului său din capitală" în revista Der Freimutige.

În 1806, francezii au ocupat Varșovia. Hoffmann a refuzat să jure credință invadatorilor și a fost privat de slujba sa. Cu toate acestea, sedus acum de artă, a încercat să facă primii pași ca compozitor și pictor. Clienții au evitat însă realismul caricatural al picturilor sale, la fel ca și simfoniile, ariile, sonatele și piesele de teatru (astăzi în mare parte pierdute, cu excepția Aurora, Prinzessin Blandine,Undine și baletul Harlekine), vor avea mai mult noroc.

A acceptat, așadar, postul de maestru de capelă din Bamberg, oferit de contele Soden, însă, în scurt timp, a fost nevoit să renunțe la activitatea de dirijor, dedicându-se exclusiv compunerii pentru teatru și publicării de articole și recenzii muzicale pentru revistele vremii (sunt celebre recenziile sale critice la adresa unor muzicieni precum Beethoven, Johann Sebastian Bach și iubitul său Mozart).

Trebuie remarcat, în acest context, cum atașamentul său față de civilizația clasică, reprezentată în ochii săi "în primul rând" de Mozart, l-a împiedicat să aprecieze la justa sa dimensiune imensa anvergură artistică, teoretică și spirituală a lui Beethoven, mai ales în ceea ce privește ultima fază, consternantă, a geniului de la Bonn.

Între timp, Ernst Hoffmann a scris foarte mult și a încercat din răsputeri să urmeze și o carieră literară sau, cel puțin, să i se publice lucrările. Primul semn pozitiv a venit în 1809, când o revistă i-a publicat prima povestire, "Cavalerul Gluck".

Dar și activitatea sa didactică în domeniul muzicii este ferventă, și nu numai din punct de vedere profesional. În timp ce îi dădea lecții de canto Iuliei Mark a izbucnit o relație intensă, care s-a soldat și cu o căsătorie. Datorită acestei relații, printre altele, activitatea literară a scriitorului a luat o turnură majoră, chiar dacă după înfrângerea lui Napoleon, a fost repus în funcția sa demagistrat datorită și intervenției lui Hippel.

Între timp, este publicat cel de-al patrulea volum de povestiri fantastice și cel mai faimos roman al său, "Elixirul diavolului" (precum și primul dintre celebrele "Nocturne"), în care apar teme dragi lui Hoffmann, cum ar fi scindarea conștiinței, nebunia și telepatia.

Hoffmann este, de fapt, cel mai bine amintit pentru povestirile sale (care au fost, de fapt, inițial neînțelese ca fiind "prea extravagante și morbide"), a căror originalitate constă în faptul că a introdus elemente fantastice, magice și supranaturale în descrierea vieții cotidiene normale: în povestirile sale, rațiunea și nebunia, prezențele demonice și evocarea scrupuloasă a epocilor istorice alternează.

De asemenea, nu trebuie uitat că Hoffmann este un autor esențial pentru analiza și investigarea temei "dublului", bine cunoscută mai ales în literatura de mai târziu, de la Stevenson la Dostevskji.

Alte titluri care merită menționate sunt "Experiențele și confesiunile surorii Monica", "Prințesa Brambilla", "Maestro Pulce", "Kreisleriana" (un titlu preluat mai târziu de Schumann pentru unul dintre cunoscutele sale "poliptice" pentru pian), "Omul de nisip" și "Domnișoara Scùderi".

Jacques Offenbach s-a inspirat din viața și arta acestui personaj pentru a compune minunata operă muzicală "Poveștile lui Hoffmann" (care conține visătoarea "Barcarola").

Ernst Theodor Amadeus Hoffmann a murit la Berlin la 25 iunie 1822, la vârsta de numai 46 de ani.