Biografie - În lumina scepticismului

Călător și moralist, precursor al "filozofului ideal" al Iluminismului, Michel de Montaigne s-a născut la 28 februarie 1533 la Château de Montaigne, în regiunea Périgord din Franța. Educat de tatăl său într-un mod complet liber și lipsit de constrângeri inutile, a învățat latina ca limbă maternă de la un tutore care nu cunoștea franceza. A studiat dreptul și a devenit consilier în parlamentul din Bordeaux(1557).

Prima sa operă literară a fost traducerea unei lucrări a teologului catalan Ramon de Sabunda (mort la Toulouse în 1436), și anume celebra "Carte a creaturilor sau teologie naturală", un text apologetic care urmărea să demonstreze, mai degrabă decât cu sprijinul textelor sacre sau al doctorilor canonici ai bisericii, adevărul credinței catolice prin studiul creaturilor și al omului.1571, s-a retras în castelul său pentru a se dedica studiilor sale. Primele roade ale operei sale, adunate încă în nesfârșita colecție de eseuri, sunt simple culegeri de fapte sau propoziții, preluate din diverși scriitori antici și moderni, în care personalitatea autorului nu apare încă.

Dar, mai târziu, aceeași personalitate a început să fie adevăratul centru al meditației lui Montaigne, care a căpătat caracterul unei, pentru a folosi una dintre expresiile sale, "picturi ale eului". În 1580 a publicat primele două cărți din ceea ce au devenit celebrele "Eseuri", din care o primă ediție în două volume a apărut în 1580. În anii următori a continuat să revizuiască și să extindă lucrareapână la ediția din 11588, în trei cărți, însă moartea l-a împiedicat să finalizeze revizuirea ultimei ediții.

Tot în '71, Montaigne a părăsit Franța și a călătorit în Elveția, Germania și Italia, unde a petrecut iarna 1580-1581 la Roma. Numit primar al orașului Bordeaux, s-a întors în țara natală, dar grijile postului nu l-au împiedicat să se dedice studiului și meditației.

După cum am menționat, Montaigne aștepta o nouă ediție a operei sale, cu noi îmbogățiri, când a murit în castelul său, la 13 septembrie 1592.

"Reflecțiile lui Montaigne se înscriu într-o perioadă de profunde frământări în cultura și istoria europeană și se poate spune că el este martorul prin excelență al crizei valorilor și a sistemului de cunoaștere științifică și filosofică resimțite în Europa în a doua jumătate a secolului al XVI-lea: pe de o parte, căderea geocentrismului, critica principiilor lui Aristotel, inovațiile medicalea demonstrat caracterul provizoriu al oricărei achiziții umane în domeniul științelor; pe de altă parte, descoperirea continentului american a impus reflecția asupra valorilor morale judecate până atunci ca fiind eterne și imuabile pentru toți oamenii. Bulversarea orizontului cultural l-a convins pe Montaigne că schimbarea nu este o stare provizorie căreia să-i poată succeda o așezare definitivă a lumiiuman: mutabilitatea se dovedește a fi, de fapt, o expresie tipică a condiției umane, incapabilă să atingă adevăruri și certitudini definitive; de aici provine scepticismul muntenegrean, critica rațiunii stoice care, încrezătoare în propria capacitate de a fi vehiculul eliberării umane, nu realizează că ea însăși este determinată de obiceiuri, influențe geografice șiistoric" [Enciclopedia Garzanti de filosofie].

Filozofii săi preferați erau Seneca, pentru stoicismul și raționalitatea sa, Cato pentru respingerea tiraniei și Plutarh pentru profunzimea sa etică. Cu toate acestea, scepticii erau fundamentali: este binecunoscută preferința sa pentru voința rațională împotriva pasiunilor care duc adesea la fanatism.

Despre el Nietzsche va spune: " Faptul că un astfel de om a scris, ne-a sporit plăcerea de a trăi pe acest pământ ".